Melcul curcubeu


A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată, într-o livadă minunată, un melcuşor cu cochilia sidefie. Melcul nostru, ca să ajungă la prietenii săi din pădurea din vecinătate, trebuia să traverseze un pârâu limpede. Peste părâu, un pod de flori, mai mult o punte îngusta, ajuta vieţuitoarele să traverseze. Florile îşi schimbau culoarea zilnic, iar melcuşorul, trecând peste pod, după ce-l traversa, lăsa o dâră ce avea culoarea florilor ce alcătuiau podul în acea zi.
Astfel, luni, după ce traversa podul, melcul lăsa o dâră roşie în urma lui. Marţi, când îşi vizita prietenii, dâra era portocalie, miercuri, o dâră verde care de abia se deosebea de iarbă, joi, dâra era violet iar vineri, urma era galbenă precum galbenuşul unui ou. Sâmbătă, dâra era albastra ca o fâsie de cer iar duminică, albul dârei te făcea sa crezi ca iarna, cu neaua ei imaculată coborâse pe pământ. Pentru toate aceste minuni pe care melcul le făcea, i se spunea melcul curcubeu. Era iubit de toate fiinţele pădurii pentru voioşia pe care o producea datorită culorilor lăsate de el în urmă.
În livadă însă, exista şi un melc ce-şi pierduse cochilia, un melc ursuz, cu suflet negru. Acesta era invidios pe melcul curcubeu şi pusese la cale un plan prin care melcul curcubeu ar fi rămas fara culori iar el i-ar fi luat locul devenind vedeta livezii. Într-o dimineaţă, melcul cel rau se trezi cu noaptea-n cap, merse la podul de flori şi-l stropi cu tuşul negru dintr-o calimară întreagă. După ce-şi termină treaba, merse acasă şi se culcă liniştit. Spera că melcul curcubeu, trecând pe pod, va lăsa in urma lui o dâră neagra de tus ce va mohorî pădurea şi livada. Din fericire, o buburuză ce zbura în apropierea podului, văzu fapta cea rea şi-i povesti melcului curcubeu totul. Acesta, îşi construi o bărcuţă dintr-o frunză lată de nuc şi traversă pârâul către pădure cu ajutorul ei. Melcul cel rău însă, crezând că melcul curcubeu a luat toată culoarea neagră de pe pod, îl traversă bucuros. În urma lui însă, se lăţea o dâră neagră şi urâtă, pe care-o mai lasă şi-n ziua de azi dacă n-o fi murit.
Aşa se întamplă atunci când sapi groapa altuia, poţi pica chiar tu în ea. Şi m-am urcat pe-o păpădie, şi-am intrat în cochilie.

Anunțuri

2 responses to “Melcul curcubeu

  1. Frumoasa poveste! 🙂

  2. Super povesteaaaa! 🙂 Ai dreptate…nu sapa groapa altuia, ca…
    Mi-a placut mult de tot 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s